duminică, 22 noiembrie 2015

Povestea fetei unice

Într-un palat trăia o prinţesă deosebită. Era deosebită atât în felul în care arăta, cât şi în felul ei de a se comporta. Ieşea dimineaţa pe balconul ei preferat şi admira munţii fermecaţi peste care s-a aşternut pădurea adormită, în care trăiau liniştite tot felul de vieţuitoare. Simţea profund mirosul florilor sălbatice, amestecat cu cel al florilor din grădina palatului. Privea albastrul senin al cerului, care se reflectă în lacul din grădină, care avea cea mai limpede apa… Îşi imagina cum face baie în apă călduţă şi curată şi simţi un fior, amplificat de adierea vântului, ce puse în mişcare frunzele şi florile.
A fost trezită din acest vis de către înţeleptul palatului.
-       Dragă prinţesă, ai putea să-mi spui ce te frământe de un timp?
-       Cum aducă, ce mă frământă? Crezi că mă port diferit faţă de altădată?
-       Comportamentul tău nu este foarte diferit. Ai intrat într-o anumită rutină. Te porţi frumos cu ceilalţi, eşti pe zi ce trece tot mai frumoasă, însă tot mai tristă.
-       Eu tristă? Nu vezi că mă înveselesc în fiecare zi?
-       Ai uitat că eu văd şi dincolo de aparenţe. Văd exact ceea ce-mi ascunzi tu.
-       Bine…m-ai prins. Sunt oarecum tristă pentru că-mi lipseşte ceva. Ceva cu care să împart aceste bucurii pe care le trăiesc şi le ţin doar pentru mine.
-       Aha, şi cam la ce te-ai gândit?
-       Hm… la un prinţ…desigur. Dar oare ce prinţ ar putea pătrunde în acest palat îndepărtat, izolat intre munţii înalţi şi străjuit de pădurea plină de capcane? Crezi că ar exista pe lumea un asemenea prinţ al…hazardului poate sau atât de curajos?
-       Stai să-mi amintesc. Cu ceva timp în urmă, a fost prins un tânăr care încerca să intre în palat, pe care gărzile l-au închis în altă aripă a palatului, într-un turn bine păzit. Când a fost prins, părea să fie un prinţ. Acum, după atâta timp, refuzând să se mai îngrijească deoarece nimeni nu-i dădea atenţie, acea atenţie de care avea cea mai mare nevoie…este de recunoscut.
-       Adu-mi-l aici să-l văd şi eu!
În timpul în care aştepta să-i fie adus prizonierul, simţi un sentiment ciudat. Inima a început să-i bată mai repede şi mai puternic. Îşi încordă mâinile pentru a-şi stăpâni emoţiile. Nu e normal că o prinţesă să dea dovadă de slăbiciune…îşi zise ea. Cântecul păsărilor ce de auzea prin fereastra deschisă, era parcă mai armonios. Cameră s-a umplut de lumină şi de parfumul trandafirilor si a… florilor de portocal.
Deodată, s-a deschis uşa larg. Gardienii au rămas la uşă, împingându-l înainte pe tânăr. Primul sentiment al prinţesei era de…dezgust. Hainele rupte, barba crescută, părul vâlvoi şi…mirosul atât de…contrastant faţă de cel cu care era obişnuită. A fost la un pas de a-şi întoarce spatele, mai ales că tânărul nu i-a făcut plecăciune şi nici nu era ruşinat. O privea direct în ochi. Ca vrăjită, tânăra a rămas şi ea fixată pe ochii lui. Ca prin farmec, a dispărut toată înfăţişarea respingătoare. De fapt, i s-a dat să vadă frumuseţea interioară. Strălucirea ochilor lui, i-a umplut faţă de lumină, care radia spre el ca un răspuns într-o oglindă. Nu se mai satură să-l privească şi să-l admire.
În acea visare profundă, a putut exclama în şoaptă: “tu eşti exact ceea ce-mi lipseşte pentru a fi fericită”
El nu spunea nimic. Doar o privea cu admiraţie şi cu mare bucurie, ca şi cum ar fi vrut să-i transmită… mult am aşteptat acest moment şi…. a meritat aşteptarea.
-       Dar stai, unde pleci acum? …strigă prinţesa.
-       Merg să mă pregătesc pentru tine.
-       Nu pleca încă! Spune-mi măcar cine eşti?
-       Sunt exact ceea ce vrei tu să fiu
  • Aş putea fi…sufletul tău.
  • Aş putea fi…redescoperirea ta.
  • Aş putea fi…o nouă versiune mai plăcută a ta.
  • Aş putea fi…piesa care îţi lipseşte, pentru a fi în armonie atât cu tine cât şi cu ceilalţi.
  • Aş putea fi…esenţa bucuriei şi a recunoştinţe.
  • Aş putea fi…exact ceea ce-ţi lipseşte acum.
După ce tânărul plecă să se pregătească, aşa cum promisese, reapăru înţeleptul palatului care a concluzionat:
-       Cei mai mulţii din această lume, nu au nimic din ce ai tu.
-       Câţiva au câte puţin din ce ai tu.
-       Foarte puţini au aproape…cât ai tu.
-       Dar NIMENI din lumea asta, nu are tot ce ai tu.
-       Eşti UNICĂ în UNIVERS.

Cuvantul "computer" este de genul masculin sau feminin?


O profesoara de franceza le explica elevilor sai ca in limba franceza, spre deosebire de cea engleza, substantivele sunt clasificate dupa gen, in masculine si feminine.
Casa este feminin - "la maison".
Creion este masculin - "le crayon". 

Povestirea noastra incepe in momentul in care un student a intrebat: Ce gen este "computer" ? 
In loc sa le dea un raspuns, profesoara a impartit clasa in doua grupe - fete / baieti - si le-a cerut sa decida singuri daca substantivul "computer" ar trebui sa fie de genul masculin sau feminin. 

Fiecarui grup i s-a cerut sa aduca patru argumente pentru a-si sustine alegerea.

Baietii au hotarat: "calculatoarele" sigur ar trebui sa fie de gen feminin (la computer). 
Motivele sunt:

1. nimeni altcineva in afara creatorului lor nu le intelege logica;
2. limbajul comun pe care-l folosesc in comunicarea cu alte calculatoare este de neinteles de catre oricine altcineva;
3. chiar si cele mai mici greseli sunt pastrate in memorie pe termen lung pentru posibile aduceri aminte;
4. cum iti iei unul, te trezesti cheltuind jumatate din salariu pentru accesorii.

Grupul fetelor, totusi, a ajuns la concluzia ca substantivul "calculator" ar trebui sa fie masculin (le computer) deoarece:

1. ca sa poti face ceva cu el trebuie sa-l "pornesti";
2. are o multime de informatii dar nu poate gandi singur;
3. se presupune ca ar trebui sa te ajute sa rezolvi probleme dar, in marea majoritate a cazurilor, EL este problema;
4. cum iti iei unul, realizezi ca daca ai mai fi asteptat putin, ai fi putut avea altul mai bun.